"Ceea ce stă în calea oricărei realizări este chiar sufletul
omului. Sufletul este ca un combustibil pe care trebuie să-l reîmprospătezi
veșnic. Dacă omul are sufletul plin, orice faptă i se pare ușoară, viața lui
este dinamică și plină de realizări. Însă omul cu sufletul golit este mereu
îngrijorat și nu găsește hotărîre să se apuce de treabă. De aceea în limbajul
nostru patristic este folosită expresia "puținătatea sufletului" sau
"Împuținarea sufletului" care exprimă nehotărîrea, lipsa de curaj și abandonarea faptelor care te fac
împlinit. Astăzi lumea numește această stare "depresie" și îi conferă
o multitudine de scuze, care mai de care mai compătimitoare. Totuși puținătatea
sufletului este un păcat, o abandonare a vieții, o rană adusă bucuriei și
iubirii. Sufletele trebuie să fie întotdeauna pline, căci orice împuținare
aduce descurajarea și stingerea chefului de viață. Sufletul se umple cel mai
bine cu iubire, cu dor de a face bine și de a bucura pe alții prin munca ta,
prin darurile tale, prin răbdarea ta, prin iertarea ta, prin tot ce poți fi din
iubire. Cînd sufletul se golește, să-l umplem la loc, ca să ne pară viața
ușoară și orice lucru de care ne apucăm să sporească.
Cu Dumnezeu toate sînt cu putință."