Cateodata suntem pierduti in vastul ocean al vietii. Nici nu stim cine ne poate salva... Cine ne salveaza si cine se bucura ca ne este bine...

"L-am rugat pe Dumnezeu să ia mândria de la mine, şi Dumnezeu mi-a răspuns: „Nu. Mândria nu se ia. De ea trebuie să te lepezi.

L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea răbdare, şi El mi-a răspuns: "Nu. Răbdarea este cununa încercărilor. Ea nu se dă, ea se dobândeşte”.

L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dăruiască fericirea, şi Dumnezeu mi-a răspuns: „Nu. Eu îţi dau binecuvântarea, dar depinde de tine să fii fericit”.

L-am rugat pe Dumnezeu să mă ferească de durere, şi Dumnezeu mi-a răspuns: „Nu. Suferinţele îl îndepărtează pe om de grijile lumeşti şi îl apropie de Mine”.

I-am cerut lui Dumnezeu creştere duhovnicească, şi Dumnezeu mi-a răspuns: „Nu. Duhul trebuie să crească singur. Eu doar îl altoiesc, ca să aducă roade”.

L-am rugat pe Dumnezeu să mă ajute să-mi iubesc aproapele, aşa cum mă iubeşte El, şi Dumnezeu mi-a spus: "În sfărşit, ai înţeles ce trebuie să ceri".

P.S. 

Dacă vrei să vezi cum arată un om prost, uită-te să vezi cât de invidios este. Dacă vrei să vezi cum arată un om ticălos, uită-te să vezi câtă răutate are în el şi ai văzut tot! Nu ai nevoie să îl descrii în cuvinte. Singurul mod de a trata răutatea este ignoranţa.

“De fapt, oamenii se caută pe ei înşişi"

 De la suflet la suflet. 

Dacă am avea posibilitatea să comunicăm direct, prin sensibilitate, de la suflet la suflet, poate am fi mai senini. Avem atâta nevoie de comunicare… Poate aşa se explică faptul că, în epoca noastră violentă e la modă “pumnul şi pistolul”, iar apariţia unei licăriri de umanitate, de sensibilitate e sesizată imediat şi apreciată.      Sufletul artistului trebuie să fie o rană permanent deschisă, pentru că numai aşa va putea el să deştepte sensibilitatea spectatorului. Altfel, se aşază o rugină, o cocleală în tine şi ajungi la un moment dat să te întrebi: “cum dracu’ se face?”.      Oamenii se nasc, trăiesc şi mor copii. Au nevoie de exemple, de modele şi ei caută – de fapt se caută pe ei înşişi, aşa cum s-ar dori, buni şi frumoşi, într-o imagine ideală – pe scenă. De aici cred că vine şi fascinaţia pentru spectacol. Pentru că, altfel, se întâmplă lucruri senzaţionale pe stradă, dar oamenii nu se caută în ele, ci vin la teatru. Sau la film.     
                              

                                         Amza Pellea  (7 aprilie 1931 – 12 decembrie 1983)