"Ceea ce stă în calea oricărei realizări este chiar sufletul omului. Sufletul este ca un combustibil pe care trebuie să-l reîmprospătezi veșnic. Dacă omul are sufletul plin, orice faptă i se pare ușoară, viața lui este dinamică și plină de realizări. Însă omul cu sufletul golit este mereu îngrijorat și nu găsește hotărîre să se apuce de treabă. De aceea în limbajul nostru patristic este folosită expresia "puținătatea sufletului" sau "Împuținarea sufletului" care exprimă nehotărîrea, lipsa de curaj și abandonarea faptelor care te fac împlinit. Astăzi lumea numește această stare "depresie" și îi conferă o multitudine de scuze, care mai de care mai compătimitoare. Totuși puținătatea sufletului este un păcat, o abandonare a vieții, o rană adusă bucuriei și iubirii. Sufletele trebuie să fie întotdeauna pline, căci orice împuținare aduce descurajarea și stingerea chefului de viață. Sufletul se umple cel mai bine cu iubire, cu dor de a face bine și de a bucura pe alții prin munca ta, prin darurile tale, prin răbdarea ta, prin iertarea ta, prin tot ce poți fi din iubire. Cînd sufletul se golește, să-l umplem la loc, ca să ne pară viața ușoară și orice lucru de care ne apucăm să sporească.

Cu Dumnezeu toate sînt cu putință."

Dar valoarea voastră nu oscilează în funcţie de aprecierile altora sau de etichetele lor. Niciodată! Nu eşti mai bun şi nici mai frumos şi nici mai deştept pentru că te aplaudă lumea. Aşa cum nu eşti mai rău, mai prost sau mai de dispreţuit pentru că se găsesc oameni care îţi întorc spatele sau te judecă greşit.

Tu eşti ceea ce eşti în singurătatea fiinţei tale, acolo unde jocul se joacă cinstit fără drept de apel şi cărţile măsluite nu încap – în funcţie de asta motivează-ţi respectul de sine, schimbă ce poţi, acceptă-ţi ce nu poţi schimba, fii bun cu tine ca să poţi fi îngăduitor şi cu ceilalţi.

Aşa înveţi să spui “iartă-mă” sau “îmi pare rău” fără ca asta să îţi ştirbească în vreun fel orgoliul. Şi înseamnă putere să îţi poţi recunoaşte greşeala şi în faţa altcuiva – înseamnă asumare, responsabilitate şi implicare. Aşa poţi să spui “te iubesc” fără să te temi că asta te face să pari slab. Să poţi simţi şi s-o recunoşti, e dovadă de inteligenţă emoţională, de stabilitate şi echilibru în tine cu tine însuţi.

Şi mai ales, nu te împăuna cu valori care nu-s din tine ci vin din afară, din cuvintele altora. Gloria de-o clipă, într-o clipă se şi duce. Tu tot ceea ce eşti, rămâi! Şi-acolo doar, în singurătatea fiinţei tale, este o oglindă care nu te poate deforma.

Dar pentru asta trebuie să înveţi să fii cinstit cu tine însuţi. Cinstit până la sânge.

P.S.

Am ajuns sa vad ca unii oameni de nu-i contrazici sau nu le dovedesti ce spun sau cred ei, ei cred ca au si dreptate . Nu oameni buni cand tac asta insemna ca nu mai avem ce ne spune sau de a-s incerca sa va aduc anumite arcumente,pareri,tot ati fi contra , de ce, asta voi o stiti sau nu .

Inchei acest blog si capitol din viata mea.Cea fost de spus sa spus ce nu…………………… Imaginile graiesc de la sine ,merg pe drumul meu!!!!

"Există o limită a rezistenţei în fiecare. Când e atinsă, nu mai ai poftă să te justifici."
 Octavian Paler (Un om norocos).

                         Nu spatele te doare, ci povara pe care o porți. 
                         Nu ochii te dor, ci nedreptatea sau ceea ce nu vrei să vezi. 
                         Nu capul te doare, ci gândurile care sunt în el. 
                         Nu gâtul te doare, ci ceea ce nu exprimi sau ce exprimi cu furie. 
                         Nu stomacul te doare, ci te doare ceea ce sufletul tău nu digeră. 
                         Nu ficatul te doare, ci furia pe care o porți în tine. 
                         Nu inima te doare, ci absența iubirii.
                         IUBIREA este cel mai puternic medicament. 
                                                                          Ada Luz Marquez

„Statuia mea, înţelegeţi domnule, este femeia, sinteza însăşi a femeii. Cinci ani am lucrat, şi am simplificat, am făcut materia să spună ceea ce nu se poate rosti. Şi ce este în fond femeia? Un zâmbet între dantele şi fard pe obraji? Nu asta este femeia!“.                                                              Constantin Brancusi

Ascultă muzica tăcerii… 

Dacă nu există Dumnezeu, cine dirijează viața umanității și, îndeobște, cine ține rânduiala pe pământ?

Dați-mi voie să vă întreb cum ar putea conduce omul, el, care nu numai că nu e în stare să ticluiască un asemenea plan fie și pe un termen derizoriu – de vreo mie de ani, dar nu poate băga mâna-n foc nici pentru ziua lui de mâine?

De povestit, oricine poate povesti vrute și nevrute. Asta nu înseamnă și că trebuie să i se dea crezare.

Ce să-i faci, omul e muritor și, cum bine s-a remarcat, fără veste muritor.

Aflați că, dacă limba poate disimula adevărul, ochii – niciodată!

Orice, numai indiferență nu. Indiferența ofilește omul…

Istoria ne va judeca.

Să nu ceri nicicând, nimic de la nimeni! Nicicând, nimic, și cu deosebire de la cei mai puternici decât dumneata. Ei sunt cei chemați să ofere și să dea!

Cel mai îngrozitor viciu… lașitatea…

Dar cine iubește e dator să împărtășească destinul ființei iubite.

Suntem, amândoi, victimele bolii mele sufletești, pe care, pesemne , ți-am indus-o și ție… Ei bine, o vom înfrunta împreună.

Cât mister în negurile ce plutesc peste mlaștini!

Căci umbrele vin de la lucruri și oameni.

Toate lucrurile vor reveni la locul lor, așa e orânduită lumea.

Niciodată nu se întâmplă ca totul să fie cum a fost.

Ascultă muzica tăcerii…

                                                                                       Mihail Bulgakov,
                                                                                     Maestrul și Margareta