Înotand pe drumul vietii,greu e,frumos e,bine face si sufleteste si trupeste .

                                           https://www.youtube.com/watch?v=TQ-1Imk1nrw

                                            Zbor 

 

Una alta

 ... să poți distruge pe cineva, să nu o faci, şi el nici să nu ştie... asta înseamnă să fii puternic...

Paradoxul Iubirii

Am încercat să fug de tine, la început din frică  Frica de mine însumi, de propria-mi imagine  Oglindită în privirile tale dulci şi amare.  

Mai apoi fugit-am din gelozie, ori nerozie  Sau poate şti tu mult mai bine de ce.  

Iar în cele din urmă fugit-am dezgustat  Disperat, dându-mi seama cine erai de fapt.  

Erai eu, sau mai bine zis tot ce era până atunci  Sau credeam că este, străin sufletului meu,  

De aceea am fugit şi-am alergat până dincolo…  Dincolo de mine, dar oare cât timp aş mai putea  

Să alerg, să m-ascund, să sufăr departe de tine  Când ştiam prea bine că de mine însumi fugeam.  

Cu cât mai mult alergam, cu atât mai mult te simţeam  Aproape de mine, alături de mine, sânge din sângele meu.  

Sunt nefericit, chiar dacă paradoxal sunt condamnat pe veci la iubire…  

Tu eşti iubirea mea dintotdeauna şi te vreau numai pentru mine,  

Chiar dacă ştiu prea bine că sună egoist  Dar altfel nu gândesc c-ar putea fi, şi totuşi în mod bizar,  

Chiar dacă te-ai oferi tuturor, tot te-aş iubi  

Ba poate chiar mai mult, şi asta deoarece tu eşti Abraxasul, adică Dumnezeul – diavol,  

În fapt tu eşti prostituata şi sfânta mea deopotrivă…  

Iar eu, eu sunt sclavul şi stăpânul tău pe veci şi din vecie,  

Doar îţi aduci aminte cum ne jucam nevinovaţi în Eden,  

Iar mai apoi sedusă fiind de şarpele viclean  Şi dusă în ispită, ai reuşit să m-amăgeşti şi pe mine,  

Şi astfel a început istoria întregii omeniri  Cu noi doi împreună, condamnaţi fiind la viaţă, la căutare,  

Perpetuă căutare, adâncă, tumultoasă şi crudă disperare.  

Dar iată că ne-am întâlnit, din nou, de dincolo de veacuri,  

Şi cum crezi oare c-aş mai putea să te pierd, să te cedez,  

Cine-i nebunul care ar putea să ne mai despartă vreodată ?  

Mi-eşti dragă, suflet din sufletul meu, suflare din Dumnezeu, durere din durerea lumii întregi.  

Fără tine nu mai sunt eu însumi, fără tine lumea devine un circ,  

Fără de noi totul devine sterp şi pustiu  Am înţeles privindu-te pe tine supremul secret – Jertfa de sine,  Fericirea crescută pe durerea sublimă  Suferinţa deplină, nemurirea născută din moarte  Iubirea din ură, răul din bine, lumina din întunerec.  

Nu, hotărât sunt să te păstrez, cu orice risc, cu orice preţ,  Viaţa mea ţie îţi aparţine, inima mea pentru tine va bate.

De Duh!!!

De la mine cetire: Iubirea nu este egala cu fericirea!!!!!!!! 

"Există în limba romană o diferență între inteligență și deșteptăciune. Eu îi ador pe cei inteligenţi, însă îi detest pe deştepţi: căci ei sunt giruete. (Constantin Brâncuşi) 

Vezi o mulțime de bărbați deștepți alături de femei mai puțin deștepte, însă mai rar vezi o femeie deșteaptă lângă un bărbat care nu este inteligent! (Erica Jong) 

O mare dragoste este de neconceput fără o mare inteligenţă; inteligenţa este egală cu profunzimea sufletului; iată de ce sufletele mari ating culmile umanismului; tot ele sunt şi mari inteligenţe.(I.A. Goncearov) 

Un prost nu spune lucruri inteligente, dar un om inteligent spune multe prostii. (Garabet Ibrăileanu) 

Dumnezeu, între altele, ne-a poruncit să fim inteligenţi. (Nicolae Steinhardt)"

http://webcultura.ro/cinci-ilustratii-pentru-oamenii-inteligenti/?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+WebCulturaro+%28webcultura.ro%29 

"Am închis uşile camerei ca să nu intre greşeala. Atunci adevărul m-a întrebat: Eu pe unde voi intra? 

Credinţa este pasărea care cântă când zorii nu au apărut încă. Iubirea este atunci când sufletul începe să cânte şi florile vieţii tale înfloresc singure. 

Viaţa nu este altceva decât miracolul continuu de a exista. 

Fluturii numără clipe, nu ani, şi totuşi au timp destul. 

Binele poate rezista înfrângerilor. Răul nu. 

Frumuseţea nu se măsoară prin volum. 

O singură floare face să se vadă un pom mare; o singură stea dă armonie întregului cer întunecat. 

Lecţia cea mai însemnată pe care omul o poate învăţa de la viaţă nu este aceea că durerea nu există, ci că depinde de noi s-o folosim şi să o putem transforma în bucurie. 

Lasă să se sfârşească ceea ce este spre sfârşit! 

N-are rost să culegi florile împrăştiate dintr-o ghirlandă ruptă! 

Păsărilor care s-au născut în colivie le este frică mai ales de cer. 
                                                                       Rabindranath Tagore (6 mai 1861 – 7 august 1941)"

http://webcultura.ro/pasarilor-care-s-au-nascut-in-colivie-le-este-frica-mai-ales-de-cer/?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+WebCulturaro+%28webcultura.ro%29

Una alta

A nu mai fi iubit, pentru mine înseamnă a nu mai exista. A iubi înseamnă a renunţa la tine însuţi, la dreptul tău, la dreptatea ta pentru a îndreptăţi pe cel ce ţi-a greşit, înseamnă să mori tu pentru a lăsa pe altul să trăiască,este o poveste de iubire.
Fiecare şi-a închipuit nişte gesturi, nişte cuvinte, nişte feţe care privesc într-un anume fel şi toate acestea îi aduceau o uşoară bucurie, dar totodată o mare durere, că toate aceste gesturi, toate aceste cuvinte pe care ni le închipuim în mintea noastră, sunt foarte greu de regăsit în ceilalţi. Suferim pentru că cei din jurul nostru nu ştiu să ne iubească.
Suferim pentru că iubirea, aşa cum ne-am închipuit-o noi, nu există. Dar iubirea există. Există cum exista si Dumnezeu, pentru că ea nu poate să nu existe, nu poate să aibă sfârşit, pentru că ea nu are nici început. Ea nu poate să se împuţineze, pentru că ea porneşte de la Dumnezeu şi se revarsă asupra întregii făpturi, aşa încât, dacă iubirea nu există, doar noi suntem de vină pentru că nu o vedem. Dacă nu vedem iubirea în jur, este pentru că noi înşine nu o avem. Nu poţi vedea ceea ce nu ai în inima si ochi.Vb romaneasca:Ochii sunt oglinda sufletului.
Să simţi in inimă dragostea.Puterea de a ierta este însuşire dumnezeiască. Iertând celor ce ne greşesc, ne facem părtaşi la dragostea cu care iubeşte Dumnezeu lumea. Tot ce se schimbă şi trece, nu este din iubire. Omul firesc nu iartă, el din instinct se apără şi se îndreptăţeşte, şi chiar atacă pentru a se apăra pe sine. Iertarea este o însuşire e celor puternici. Cel slab/oamenii mici nu va/vor avea niciodată puterea de a cere iertare.
Iubesc pe cineva nu pentru că el este mai bun decât alţii, ci pentru că văd în el virtuţile care îmi descoperă mai desluşit chipul iubirii.

                                               Cu prietenul meu magărusul Gică de 1 Mai !!!!!!!