Vine un anotimp în viaţa fiecăruia când se schimbă toate poveştile. Nu trebuie să ne plângem, ci să ne îndreptăm mintea şi inima. E nevoie să ne schimbăm viaţa zilnic. Viața este nedreaptă doar dacă rămâi jos. Sus! Ridică-te! Nu îți mai plânge de milă! Fii observator și nu judecător!
Cu cât ne răzvrătim mai mult cu atât mai mult ne depărtăm de centrul fiinţei noastre… Se întâmplă ceva când puteam să judecăm şi nu am făcut-o, când puteam să ne răzbunăm şi nu am făcut-o, când ego-ul moare şi învie. Atunci răsare un adevăr, o prezenţă, o linişte. Binele lărgeşte inima, pe când răul o micşorează.
Aleg să rămân în pace şi să binecuvântez experienţa, persoana. Aici, în inima mea, nimeni nu mă mai prigonește, nici nu mă supără… Am o bucăţică de iubire în buzunar. O împart cu voi, cu toţi......
Puține lacrimi, multă bucurie !!!!!

De cetit si luat aminte :

https://liviabonarov.wordpress.com/2015/12/18/energia-sexuala/

Intotdeauna am avut dilema: E mai bine sa faci copiii tanar sau la maturitate ?! Acum inteleg cumva si mai bine raspunsul...
Din punct de vedere tehnic, fizic, al usurintei de crestere si asimilare a noii vieti - e mai bine la tinerete. Insa, ca fundament al dezvoltarii personale, al intelegerii rolului de resetare, de renastere, de aprofundare a existentei din unghiuri noi, unice - cel mai bine este la maturitate. E interesant sa apara dupa 25 de ani...cand incepi sa simti, macar putin, trecerea timpului si inexorabila evolutie spre dincolo...iar problematica nemuririi umane, a sensului existentei, a luptei cu Timpul, spre spiritual si intelegere, devin teme de actualitate. Pana atunci...e ca un frate mai mic, nu reseteaza nimic, e asimilat firesc si usor...
Sa fie deci mai simplu...sau mai intens-fundamental, mai bazic sau mai spiritual ?! si asta nu ca o dilema " Strategica" ci doar post-factum. Era o meditatie asupra sensului, rolului, impactului copiilor in existentele noastre. Raspunsul e in voi...in noi...in istoriile fiecaruia.

O haita de lupi. Imaginea, care face cat un milion de vorbe, are urmatoarea explicatie scurta: „Primii trei lupi sunt cei mai slabi si bolnavi. Ei imprima ritmul de mers intregii haite. Daca ar fi invers, ei ar ramane in urma si vor pieri. In caz de ambuscada, ei sunt primii sacrificati. Mergand in fata, acestia batatoresc poteca prin zapada, pentru a economisi puterile celor din urma lor. Sunt urmati de cinci lupi puternici care formeaza avangarda, iar in mijloc se afla averea haitei – 11 lupoaice. Apoi, alti cinci lupi care formeaza ariergarda. Si ultimul, aproape izolat de haita, este conducatorul. El trebuie sa-si vada toata haita, pentru a o controla, dirija, coordona si a da comenzile necesare”.

Lupul nu isi paraseste lupoaica lui si nu se inperecheaza decat cu ea, pana moarte ii desparte !!!

Atunci cand nu pretuim ce avem …

“A trebuit să-mi scoată Dumnezeu înainte mai multe persoane cu dizabilități ca să las oglinda îngrijorării din mână și să transform cioburile cârtirii în mulțumire. Îndurerați am văzut la tot pasul. Prea des trecem mai departe nepăsători. Dar indiferența poate fi o formă subtilă de ură.
Și bogații și săracii etalează fețe schimonosite. Și unora și altora fața ne-a dat-o Dumnezeu, dar expresia ei depinde de noi… Zâmbiți! Soarele strălucește chiar și când e gata să apună!
Unii oameni tac din înțelepciune. Alții tac din prostie. Dar, oricum ar fi, tăcerea lor vorbește! (Altul zicea că n-a mai vorbit de câțiva ani cu soția sa. Nu poate s-o-ntrerupă!
Călcăm pe nisipul fin. Dar și pe scoicile ascuțite. Și culmea, și una și alta sunt șlefuite de valurile nepotolite ale oceanului. Nu e important dacă valul trece, cât ce rămâne în urmă… Nu doar valurile, ci și oamenii sunt trecători. Dar nu toți trecătorii sunt oameni…
Sunt o mulțime de indivizi care au citit sute sau mii de cărți, dar ce folos că nu au citit Cartea care trebuie? Am văzut cum copiii cad și sunt ridicați de părinți. Doamne, ajută-ne să ne ridicăm în picioare! În genunchi putem cădea și singuri!”

P.S. Adica-lea de la mine cetire :

Nu-ţi voi cere să-mi dai ce poţi să-mi iei, îţi voi cere să nu-mi iei ce nu poţi să-mi dai.

Cateodata suntem pierduti in vastul ocean al vietii. Nici nu stim cine ne poate salva... Cine ne salveaza si cine se bucura ca ne este bine...

"L-am rugat pe Dumnezeu să ia mândria de la mine, şi Dumnezeu mi-a răspuns: „Nu. Mândria nu se ia. De ea trebuie să te lepezi.

L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea răbdare, şi El mi-a răspuns: "Nu. Răbdarea este cununa încercărilor. Ea nu se dă, ea se dobândeşte”.

L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dăruiască fericirea, şi Dumnezeu mi-a răspuns: „Nu. Eu îţi dau binecuvântarea, dar depinde de tine să fii fericit”.

L-am rugat pe Dumnezeu să mă ferească de durere, şi Dumnezeu mi-a răspuns: „Nu. Suferinţele îl îndepărtează pe om de grijile lumeşti şi îl apropie de Mine”.

I-am cerut lui Dumnezeu creştere duhovnicească, şi Dumnezeu mi-a răspuns: „Nu. Duhul trebuie să crească singur. Eu doar îl altoiesc, ca să aducă roade”.

L-am rugat pe Dumnezeu să mă ajute să-mi iubesc aproapele, aşa cum mă iubeşte El, şi Dumnezeu mi-a spus: "În sfărşit, ai înţeles ce trebuie să ceri".

P.S. 

Dacă vrei să vezi cum arată un om prost, uită-te să vezi cât de invidios este. Dacă vrei să vezi cum arată un om ticălos, uită-te să vezi câtă răutate are în el şi ai văzut tot! Nu ai nevoie să îl descrii în cuvinte. Singurul mod de a trata răutatea este ignoranţa.

“De fapt, oamenii se caută pe ei înşişi"

 De la suflet la suflet. 

Dacă am avea posibilitatea să comunicăm direct, prin sensibilitate, de la suflet la suflet, poate am fi mai senini. Avem atâta nevoie de comunicare… Poate aşa se explică faptul că, în epoca noastră violentă e la modă “pumnul şi pistolul”, iar apariţia unei licăriri de umanitate, de sensibilitate e sesizată imediat şi apreciată.      Sufletul artistului trebuie să fie o rană permanent deschisă, pentru că numai aşa va putea el să deştepte sensibilitatea spectatorului. Altfel, se aşază o rugină, o cocleală în tine şi ajungi la un moment dat să te întrebi: “cum dracu’ se face?”.      Oamenii se nasc, trăiesc şi mor copii. Au nevoie de exemple, de modele şi ei caută – de fapt se caută pe ei înşişi, aşa cum s-ar dori, buni şi frumoşi, într-o imagine ideală – pe scenă. De aici cred că vine şi fascinaţia pentru spectacol. Pentru că, altfel, se întâmplă lucruri senzaţionale pe stradă, dar oamenii nu se caută în ele, ci vin la teatru. Sau la film.     
                              

                                         Amza Pellea  (7 aprilie 1931 – 12 decembrie 1983)

"Viaţa e un rai, numai că noi nu vrem să ştim, căci dacă am vrea să ştim chiar mâine s-ar întinde raiul peste toţi."
                                                        
                                                                              Dostoievski

Colbul Drumului spre casa---Sandu Catinean

Colbul drumului spre casă 

Mi se aşterne pe picioare 

Câinii latră a mirare 

Luna străluceşte-n zare 

Casa se înalţă albă 

Pe o uliţă pustie 

Câte doruri am în mine 

Cine poate să le ştie ?… 

Prunii-n poartă mă aşteaptă 

Au îmbătrânit sărmanii 

Poarta scârţîie pustie 

Doamne, cum trecut’au anii… 

Perii-n fundul curţii tac 

Vişinul cu calm străluce 

La fântână doar găleata 

Dorul meu pare a’l duce… 

Dinspre brazi răsună-un cânt 

Luna tainic mă priveşte 

Peste pleoape-mi trece-un gând 

„Oare cine mă iubeşte” ? 

Pe-ntunericul albastru 

Mă aşteaptă mama-n prag 

“Ai îmbătrânit copile Dragul meu, copile drag”.