Paradoxul Iubirii

Am încercat să fug de tine, la început din frică  Frica de mine însumi, de propria-mi imagine  Oglindită în privirile tale dulci şi amare.  

Mai apoi fugit-am din gelozie, ori nerozie  Sau poate şti tu mult mai bine de ce.  

Iar în cele din urmă fugit-am dezgustat  Disperat, dându-mi seama cine erai de fapt.  

Erai eu, sau mai bine zis tot ce era până atunci  Sau credeam că este, străin sufletului meu,  

De aceea am fugit şi-am alergat până dincolo…  Dincolo de mine, dar oare cât timp aş mai putea  

Să alerg, să m-ascund, să sufăr departe de tine  Când ştiam prea bine că de mine însumi fugeam.  

Cu cât mai mult alergam, cu atât mai mult te simţeam  Aproape de mine, alături de mine, sânge din sângele meu.  

Sunt nefericit, chiar dacă paradoxal sunt condamnat pe veci la iubire…  

Tu eşti iubirea mea dintotdeauna şi te vreau numai pentru mine,  

Chiar dacă ştiu prea bine că sună egoist  Dar altfel nu gândesc c-ar putea fi, şi totuşi în mod bizar,  

Chiar dacă te-ai oferi tuturor, tot te-aş iubi  

Ba poate chiar mai mult, şi asta deoarece tu eşti Abraxasul, adică Dumnezeul – diavol,  

În fapt tu eşti prostituata şi sfânta mea deopotrivă…  

Iar eu, eu sunt sclavul şi stăpânul tău pe veci şi din vecie,  

Doar îţi aduci aminte cum ne jucam nevinovaţi în Eden,  

Iar mai apoi sedusă fiind de şarpele viclean  Şi dusă în ispită, ai reuşit să m-amăgeşti şi pe mine,  

Şi astfel a început istoria întregii omeniri  Cu noi doi împreună, condamnaţi fiind la viaţă, la căutare,  

Perpetuă căutare, adâncă, tumultoasă şi crudă disperare.  

Dar iată că ne-am întâlnit, din nou, de dincolo de veacuri,  

Şi cum crezi oare c-aş mai putea să te pierd, să te cedez,  

Cine-i nebunul care ar putea să ne mai despartă vreodată ?  

Mi-eşti dragă, suflet din sufletul meu, suflare din Dumnezeu, durere din durerea lumii întregi.  

Fără tine nu mai sunt eu însumi, fără tine lumea devine un circ,  

Fără de noi totul devine sterp şi pustiu  Am înţeles privindu-te pe tine supremul secret – Jertfa de sine,  Fericirea crescută pe durerea sublimă  Suferinţa deplină, nemurirea născută din moarte  Iubirea din ură, răul din bine, lumina din întunerec.  

Nu, hotărât sunt să te păstrez, cu orice risc, cu orice preţ,  Viaţa mea ţie îţi aparţine, inima mea pentru tine va bate.