Cateva citate pline de adevar:

Gelozia și dragostea? O să încerci cândva aceste două sentimente; inima dumitale încă doarme și așteaptă pe cel menit s-o trezească. Îți închipui că toată viața vei pluti pe valuri tot atât de liniștite ca și acelea pe care a alunecat acum tinerețea dumitale. Te lași legănată de unde, cu ochii închiși și urechile astupate. Nu vezi stâncile ce se înalță din valuri și nici vâltorile ce le spumegă la picioare…

Într-o zi vei ajunge la o strâmtoare presărată cu stânci primejdioase și acolo întregul curent al vieții ți se va sfărâma între vârtejurile furioase, în spumă și vuiet. Atunci, vei fi sfărâmată și prefăcută în pulbere de vârfurile tăioase ale stâncilor, fie că te vei vedea ridicată de vreun val puternic şi aruncată pe ape mai liniștite.

Viața nu-i decât o amăgire. Dar nu și dragostea. Dragostea e ceva adevărat – cel mai adevărat și cel mai trainic – cel mai dulce și totuși cel mai amar dintre toate lucrurile pe care ne e dat să cunoaștem. E foarte amar. Și se spune că e rezistent – rezistent ca moartea! Cele mai multe dintre deșertăciunile vieții sunt rezistente. Cât despre dulceață, nimic nu e la fel de trecător; întâlnirea cu ea durează un singur moment – cât ai clipi din ochi; durerea rămâne pentru vecie. S-ar putea să piară în zorii eternității, dar te chinuie toată vremea în adâncurile nopții.

Fiecare bucurie oferită de viață trebuie cucerită prin luptă înainte de a fi luată în stăpânire; și cât de crâncenă este lupta o știu doar aceia care s-au luat la trântă pentru premiul cel mare.

Charlotte Bronte
(21 aprilie 1816 – 31 martie 1855)

Poveștile romanțioase ascund în ele mari primejdii. Cei ce scriu poveștile, aceștia probabil că nu știu nimic despre dragoste și despre căsătorie. Absolut nimic; iar falsele tablouri zugrăvite de ei n-au nimic de-a face cu realitatea; nu-ți arată decât suprafața verde și ispititoare a mlaștinii, fără să-ți arate drept și adevărat nici o părticică din primejdia de moarte ce se ascunde dedesubt.

Se spune că există căsnicii fericite. Când dragostea e reciprocă și sinceră, când sufletele se află în armonie; dar niciodată nu e de-a întregul fericită. Doi oameni nu pot niciodată alcătui cu adevărat o singură ființă; există, probabil, putința de a fi mulțumit, în anumite condiții speciale, aşa cum rareori se pot întâlni; e posibil să comiți greșeli fatale; totdeauna e la fel de bine să nu înfrunți un asemenea risc.

Căsătoria trebuie să existe – fie și numai pentru a dovedi că viața asta nu e decât un simplu stagiu de ucenicie, în timpul căruia nu poți avea parte nici de odihnă și nici de răsplată. Uneori Dumnezeu amestecă balsamul îndurării chiar şi în sticluţa celei mai cumplite nenorociri.

Charlotte Brontë
(21 aprilie 1816 – 31 martie 1855)

Inima omenească poate să sufere. Ea este în stare să cuprindă mai multe lacrimi decât apele oceanului. Niciodată nu știm cât de adâncă și cât de nesfârșită este această inimă, până ce nenorocirea nu începe a-și dezlega barierele norilor ca s-o umple cu potopul întunericului…

Îți poți închipui cum arată adâncul inimii? Cred că ar arăta ca un altar – pentru că este sfânt; ca o zăpadă – pentru că este imaculat; ca o flacără – pentru că este fierbinte și ca moartea de neînduplecat… O văd cum iradiază pe chipul Omului Frumos și Nobil toate sentimentele… și stau și mă minunez, plină de admirație – când văd cum acestea încep să izbucnească, să curgă lin, bogat, sublim, adânc și alinător ca șoaptele unui râu, să-i alunece bogate și puternice prin faţa ochilor, când aproape au scăpat de sub stăpânirea ei… şi văd acest chip luminat de o expresie blândă, sinceră, serioasă, plină de bunătate, echilibrată, duioasă, plină de bunăvoinţă, conştiincioasă, credincioasă şi înţeleaptă…

Este un spectacol plin de magie pe care nu-l pot uita niciodată! Da, un astfel de Om mi l-aș dori să-mi fie alături de-a lungul vieții; să-mi fie călăuză în cele ce-mi sunt cunoscute, să-mi fie stăpân şi să mă îndrepte când greşesc, să-mi fie prieten întotdeauna!

Charlotte Brontë
(21 aprilie 1816 – 31 martie 1855)

Sursa: http://webcultura.ro