Atunci cand nu pretuim ce avem …

“A trebuit să-mi scoată Dumnezeu înainte mai multe persoane cu dizabilități ca să las oglinda îngrijorării din mână și să transform cioburile cârtirii în mulțumire. Îndurerați am văzut la tot pasul. Prea des trecem mai departe nepăsători. Dar indiferența poate fi o formă subtilă de ură.
Și bogații și săracii etalează fețe schimonosite. Și unora și altora fața ne-a dat-o Dumnezeu, dar expresia ei depinde de noi… Zâmbiți! Soarele strălucește chiar și când e gata să apună!
Unii oameni tac din înțelepciune. Alții tac din prostie. Dar, oricum ar fi, tăcerea lor vorbește! (Altul zicea că n-a mai vorbit de câțiva ani cu soția sa. Nu poate s-o-ntrerupă!
Călcăm pe nisipul fin. Dar și pe scoicile ascuțite. Și culmea, și una și alta sunt șlefuite de valurile nepotolite ale oceanului. Nu e important dacă valul trece, cât ce rămâne în urmă… Nu doar valurile, ci și oamenii sunt trecători. Dar nu toți trecătorii sunt oameni…
Sunt o mulțime de indivizi care au citit sute sau mii de cărți, dar ce folos că nu au citit Cartea care trebuie? Am văzut cum copiii cad și sunt ridicați de părinți. Doamne, ajută-ne să ne ridicăm în picioare! În genunchi putem cădea și singuri!”

P.S. Adica-lea de la mine cetire :

Nu-ţi voi cere să-mi dai ce poţi să-mi iei, îţi voi cere să nu-mi iei ce nu poţi să-mi dai.